Planul Național de Redresare și Reziliență al României, aprobat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a adoptat o evaluare pozitivă a Planului de redresare și reziliență al României, care va putea primi, astfel, din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care citează un document al Comisiei Europene.

Planul României a primit 10 calificative A din 11, cu un singur calificativ B pentru capitolul de „costing”, așa cum au avut și celelalte 19 planuri aprobate până în prezent. „Această finanțare va sprijini implementarea măsurilor esențiale în materie de investiții și reforme cuprinse în Planul de redresare și reziliență al României și va contribui în mod crucial la ieșirea României mai puternică din pandemia de COVID-19”, se menționează în comunicat.

MRR este instrumentul principal al inițiativei NextGenerationEU (Următoarea Generație UE), care va furniza până la 800 de miliarde euro (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în întreaga UE. Planul României face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza provocată de pandemia de COVID-19, menit să abordeze provocările europene comune prin adoptarea tranziției verzi și a celei digitale, precum și să consolideze reziliența economică și socială și coeziunea pieței unice.

Comisia a evaluat planul României pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind MRR, analizând, în special, dacă investițiile și reformele cuprinse în plan sprijină tranziția verde și cea digitală, contribuie la soluționarea eficace a provocărilor identificate în cadrul semestrului european și consolidează potențialul de creștere, crearea de locuri de muncă și reziliența economică și socială a României.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.