Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care simplifică achizițiile publice din domeniul IT și contribuie la debirocratizarea sistemului. Potrivit unui comunicat al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), actul normativ va contribui, totodată, la accelerarea implementării proiectelor din domeniul IT&C. Noul act normativ modifică HG nr. 941/2013 privind organizarea și funcționarea Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională (CTE).
„Am promis că vom debirocratiza administrația și vom eficientiza procesele de achiziții și acum ne ținem de promisiune. Nu putem gestiona proiectele mari din zona IT&C și nu putem atrage fonduri din bani europeni cu legislație învechită și proceduri neadaptate necesităților actuale. Avem nevoie de flexibilitate și rapiditate în administrația publică pentru a implementa proiecte care să schimbe semnificativ viețile cetățenilor”, a declarat ministrul de resort, Bogdan Ivan.
Principalele modificări cuprinse în noua HG se referă la modificarea componenței CTE, prin introducerea unor instituții noi, cum ar fi Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Directoratul Național de Securitate Cibernetică, pentru o reprezentare eficientă în cadrul Comitetului a instituțiilor/organismelor care dețin competențe în domeniile impactate de exercitarea de către CTE, respectiv de către Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), a atribuțiilor stabilite de prevederile legale.
De asemenea, Hotărârea simplifică Studiul de Fezabilitate, prin aprobarea unei noi forme, alta decât cea prevăzută de HG 907/2016. Noua formă ține cont de caracteristicile proiectelor care au exclusiv componente specifice tehnologiei informației și comunicațiilor și pentru care este obligatorie sau necesară întocmirea unui studiu de fezabilitate, pentru a înlesni eforturile pe care le depun instituțiile publice în vederea întocmirii acestor documente și pentru a accelera absorbția fondurilor europene nerambursabile, care constituie surse de finanțare pentru astfel de proiecte.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.