ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Asistență contribuabili”, Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, document care se adresează entităților menționate constituite în condițiile OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare.

Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații în condițiile legii. Acestea sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Partidele politice, sindicatele și cultele religioase nu intră sub incidența prevederilor OG nr. 26/2000.

Asociațiile, fundațiile și federațiile își pot desfășura activitatea în diverse domenii, cum ar fi sănătate, educație și cercetare, știință, cultură, protecție socială, minorități, drepturile omului, protecția mediului, protecția copilului, comunicare și mass – media, sport/turism etc. În acest sens, acestea pot desfășura diferite activități, precum: ▪ intermedierea relației dintre cetățeni și autorități; ▪ facilitarea integrării sociale și politice a cetățenilor; ▪ furnizarea de bunuri și servicii publice; ▪ reprezentarea intereselor de grup în societate etc.

Ghidul include informații referitoare la:  ▪ înființarea asociațiilor, fundațiilor și federațiilor; ▪ înregistrarea fiscală a acestora (depunerea declarației de înregistrare fiscală, eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, modificările intervenite ulterior înregistrării fiscale, radierea înregistrării fiscale); ▪ conducerea contabilității; ▪ impozitul pe profit (reguli speciale de impozitare, completarea ași depunerea declarației anuale de impozit pe profit – formularul 101); ▪ alte obligații declarative; ▪ transmiterea notificărilor; ▪ registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale; ▪ Spațiul Privat Virtual; ▪ modul de obținere a informațiilor suplimentare; ▪ legislație și materiale informative.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.