Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a declarat, la Ploiești, că ediția a treia a programului Start Up Nation va fi lansată la 17 mai, informează Agerpres. „(…) Am convenit ultima formă de calendar a lansării acestor programe cu cei de la STS, așa încât pe data de 17 mai vom lansa primul program Start Up Nation – ediția a treia”, a spus ministrul, într-o conferință de presă.
De asemenea, la sfârșit lunii mai va fi lansat un al doilea program, cel care presupune o infuzie de capital pentru cei care lucrează în industria mică.
„La sfârșit de mai vom lansa al doilea program, cel care presupune o infuzie de capital pentru cei care lucrează în industrie, dar industria mică – Microindustrializare se numește acel program. Vor fi granturi în acel caz de 500.000 de lei pentru maximum 1.000 de beneficiari. În cursul lunii iunie mai avem în calendar, cred, patru programe pe care dorim să le lansăm – unul dintre ele pentru comercializare și servicii, unul pentru a susține și a stimula activitatea de incoming, de a aduce cât mai mulți turiști străini în România și a premia agențiile de turism care vor face acest lucru; mai avem în pregătire un program – pentru că ministerul are o sumă de bani undeva într-un cont la o bancă dintr-un fond elvețian – și vom iniția un program de susținere a mediului de afaceri cu credite cu dobândă subvenționată. V-am dat doar câteva exemple, mai avem în total un pachet de aproximativ 10, 11, 12 programe, incluzând și eventual HoReCa 2, pe care noi, ca minister, le pregătim și ne facem treaba, în multe dintre ele având nevoie și de suplimentări de fonduri”, a precizat ministrul.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.