Prezentăm, în cele ce urmează, PROTESTUL membrilor CECCAR față de modul în care, prin modificarea legislației, se atentează atât la independența exercitării profesiei, cât și la autonomia acesteia, fără o consultare reală a profesiei și ignorarea voinței acesteia emanate în cadrul structurilor de conducere reprezentative. Acest demers are strict un caracter profesional în apărarea drepturilor experților contabili și contabililor autorizați, dar și a interesului public, fiind unul APOLITIC.
La aproape un an de la marcarea a 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România și înființarea organismului profesional, inexplicabil se dorește a fi dată lovitura de grație esenței profesiei – independența exercitării profesiei și autonomia acesteia. Aceasta în contextul în care, cu ocazia marcării centenarului profesiei, la 13 iulie 2021, toate instituțiile reprezentative ale administrației publice naționale (Președinția României, Guvernul României, reprezentanți ai mediului de afaceri) au apreciat activitatea desfășurată de profesioniștii contabili și organismul profesional care o reprezintă și au recunoscut rolul important al profesiilor liberale de expert contabil și contabil autorizat în societatea românească.
ÎNTOARCEREA LA CONTROLUL ETATIST
A. Independența expertului contabil este atacată pe două paliere:
- sistemul de justiție, având consecințe asupra sancțiunii decăderii ca probă a expertizei judiciare în cauzele aflate pe rolul organelor de cercetare penală sau al instanțelor – se propune un control direct asupra organizării, monitorizării și cercetării disciplinare a activității experților contabili judiciari prin legiferarea unui mecanism care să permită, ori de câte ori se dorește, preluarea controlului și subordonarea directă față de un administrator desemnat de o autoritate publică și prin preluarea Comisiei superioare de disciplină de către autoritatea publică;
- ținerea și conducerea contabilității conform Legii contabilității nr. 82/1991 cu efecte negative în conformarea voluntară fiscală – se elimină obligativitatea deținerii controlului de către liber-profesioniștii contabili asupra societăților de profil prin care își desfășoară activitatea. În consecință, nu mai există un control al liber-profesionistului contabil și, în consecință, nici răspundere profesională asupra activităților de utilitate publică ce le-au fost delegate membrilor CECCAR.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.