Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligații fiscale. Principalele prevederi

Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil

Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligații fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 24 februarie 2023. Prezentăm, mai jos, o sinteză a actului normativ.

Principalele prevederi

1. Se anulează diferențele de obligații fiscale principale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii și asimilate salariilor, a veniturilor din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii, pentru perioadele fiscale de la intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, respectiv a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, și până la 31 decembrie 2020 inclusiv, și neachitate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 42/2023.

Important! Anularea se aplică inclusiv în situația în care tichetele cadou au fost acordate de către plătitorul de venit către angajatorul persoanelor fizice pentru a le distribui angajaților acestora în numele plătitorului de venit.

2. Organul fiscal nu reîncadrează în venituri din salarii și asimilate salariilor veniturile din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora și încadrate în categoria veniturilor din alte surse și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioada anterioară datei de 31 decembrie 2020 inclusiv, precizată la punctul 1.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.