Mesajul președintelui Bursei de Valori București, Radu Hanga

Domnule președinte,

Stimate doamne,

Stimați domni,

(…) Am căutat câteva lucruri despre numere, prima idee de la care am pornit este că știam că ceea ce nu poate fi măsurat nu există. Am căutat să văd de unde provine această expresie și nu am găsit. Am găsit-o cu semn de întrebare, și mi-am dat seama că într-adevăr este un mare semn de întrebare, adică într-adevăr ceea ce nu poate fi măsurat nu există sau există și lucruri care nu pot fi măsurate? Am găsit ceva la Peter Drucker, un guru în zona managementului, care spunea că ceea ce nu poate fi măsurat nu poate fi îmbunătățit. Este foarte important ceea ce facem împreună, ceea ce faceți dumneavoastră și colegii dumneavoastră, voi toți, împreună cu companiile listate la Bursă sau nelistate la Bursă, practic voi măsurați ceea ce inginerii și alte categorii profesionale fac, produc. Oferiți input și practic ne dați posibilitatea să corectăm, să ajustăm lucrurile, să le facem mai bune. Vă mulțumesc pentru invitație și vă felicit pentru aniversarea dumneavoastră. La mulți ani!