Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în dezbatere publică un proiect Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și OG nr.6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale. Potrivit Notei de fundamentare, la elaborarea proiectului – care are la bază, în principal, propunerile ANAF rezultate din activitatea de administrare a creanțelor fiscale – s-a avut în vedere, între altele, asigurarea unei mai bune încasări de către stat a obligațiilor fiscale ale contribuabililor, precum și necesitatea prevenirii acumulării de noi arierate de către contribuabili, cu riscul accentuării dificultăților financiare în a-și respecta obligațiile de plată.
Astfel, avându-se în vedere necesitatea îmbunătățirii cadrului legal actual în domeniul colectării creanțelor bugetare, astfel încât să se asigure premisele creșterii gradului de încasare a veniturilor la bugetul de stat consolidat, din perspectiva eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, precum și a eșalonării la plată, în formă simplificată, reglementate la Capitolul IV, respectiv Capitolul IV1 din cadrul Titlului VII din Codul de procedură fiscală, prin noul proiect de OUG se propun următoarele:
♦ Modificarea art. 184 alin. (1), 186 alin. (4) și 193 alin. (4) precum și completarea art. 193 cu un nou alineat, alin. (41), în sensul stabilirii obligației contribuabililor de a constitui garanții în procent de minimum 50% din valoarea obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, pentru a beneficia de eșalonarea la plată de cel mult 5 ani, în situația în care contribuabilii dețin bunuri în proprietate insuficiente pentru a constitui garanțiile prevăzute la art. 193 alin. (13) –(15), după caz, din Codul de procedură fiscală. În cazul în care debitorii nu pot constitui garanția de minimum 50%, aceștia pot beneficia de eșalonare la plată pe o perioadă de cel mult 6 luni. În ambele situații, penalitățile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată și se eșalonează la plată;
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.