Ministerul Finanțelor (MF) anunță că schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri, cu o valoare de 4 miliarde de euro, coordonate de MF, au primit astăzi, 9 septembrie 2022, aprobarea Comisiei Europene. „Programele se derulează prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR)”, precizează MF, într-un comunicat.
„Aprobarea de astăzi a Comisiei Europene se traduce simplu: încă 4 miliarde de euro pentru economia românească! Lansarea noului program IMM INVEST PLUS va contribui la dezvoltarea economiei românești, prin atragerea de capital cu cele mai mici costuri de finanțare de pe piață, pentru un număr estimat de beneficiari de aproape 25.000. Această schemă de ajutor de stat va permite păstrarea locurilor de muncă, va asigura viabilitatea și va contribui la dezvoltarea activității IMM-urilor și a întreprinderilor beneficiare cu capitalizare de piață medie. Sprijinim mediul privat și vom continua să facem acest lucru, așa cum ne-am angajat de la bun început, IMM-urile fiind unul dintre principalii piloni ai dezvoltării economice”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Astfel, începând de luni, 12 septembrie 2022, antreprenorii sunt invitați să se înscrie pe platforma www.imminvest.ro, pentru a accesa fondurile puse la dispoziție prin intermediul Programului IMM INVEST PLUS, utilizând oricare din componentele sale: IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION și RURAL INVEST. Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanții pentru împrumuturi și granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum și comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanției acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenționate pe o perioadă de până la 12 luni.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.