Noi modificări la Codul fiscal privind metodologia de aplicare a impozitului pe clădiri nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul de promulgare a Legii pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru completarea art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (Legea nr. 252/2022). Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea metodologiei de aplicare a impozitului pe clădiri nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, respectiv a persoanelor juridice, în sensul introducerii condiției înștiințării prealabile a proprietarilor de către organul fiscal competent, în legătură cu necesitatea reevaluării imobilelor. În cazul în care proprietarii persoane fizice sau juridice nu primesc în prealabil înștiințarea de la organul fiscal competent, proprietarul va datora un impozit la valoarea reflectată în ultimul raport de evaluare depus de acesta.

Astfel, între altele, noul act normativ modifică alin.(4) al art. 458 (Calculul impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice) din Codul fiscal și prevede că,  în cazul în care proprietarul clădirii nu depune raportul de evaluare la organul fiscal competent până la primul termen de plată a impozitului, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform prevederilor art. 457, cu condiția ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent, despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare.

Notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spațiul privat virtual sau prin poștă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolați în spațiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor. În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei stabilite potrivit alin. (1) asupra valorii impozabile determinate conform prevederilor art. 457.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.